Vicepresedinte "Cartel Alfa"

11 martie 2008, Aula Academiei Romane

Domnule presedinte al Aademiei Romane, Alteltele Vostre Regale, stimati membri ai Academiei Romane, Doamnelor si Domnilor

Sunt sincer emotionat caci este pentru prima data cand am ocazia ca, sub cupola Academiei, sa vorbesc in fata unui auditoriu atat de distins pe marginea unui raport extrem de interesant si care contine o serie de adevaruri grave in ceea ce priveste Romania. Am fost in acelasi timp privilegiat, poate, in raport cu multi dintre Dumneavoastra: chiar ieri am avut ocazia sa ma intalnesc cu doi dintre autori si sa am un schimb de opinii cu privire la cele spuse in raport.

As putea sa aduc un amendament la titlul raportului, adaugand inainte de cuvantul "oameni" cuvantul "numai", adica "Sansa Romaniei: numai oamenii". Romania, din pacate, la ora aceasta nu mai are posibilitatea sa utilizeze unele avutii, acestea fiind pe cale sa dispara pur si simplu din caza consumului mai mult sau mai putin judicios, si atunci ne raman doar oamenii. Daca vrem cu adevarat ca Romania sa fie un stat respectat al Uniunii Europene, trebuie neaparat sa investim in oameni, dar intr-o maniera in care sa lasam deoparte discursul politic de tip electoral care se repeta din 4 in 4 ani. Sa alocam cu adevarat resurse serioase zonei educatiei si formarii profesionale. Aceasta este de departe resursa cea mai pretioasa pe care o are Romania. Din pacate, in ultimii 20 de ani investitiile facute in aceasta zona au fost de multe ori insignifiante.

Avem de recuperat o seama de decalaje grave. Auzind lucrurile acestea de la un om relativ tanar, unii dintre Dumneavoastra o sa fie mirati. Fiind un om care aproape si-a finalizat studiile in perioada regimului comunist si judecand comparativ - asa cum sunt aproape toate rationamentele noastre ca fiinte umane - trebuie sa constat ca, din pacate, sistemul de invatamand din perioada comunista avea un nivel de performanta cu mult peste ceea ce avem astazi. E un pacat si uneori chiar imi e rusine sa accept acest lucru, dar pe de alta parte este o realitate.

Ce recomanda autorii studiului din acest punct de vedere? Recomanda o abordare integrata a nivelurilor formarii profesionale, plecand chiar de la viata unui pusti de 3 ani de gradinita. Eu cred ca un asemenea mod de abordare poate sa aduca succes chiar si in domeniul atat de mult disputatei reforme in administratie.

In legatura cu ceea ce spunea Dl presedinte Micea Geoana despre acei parametri ai strategiei Lisabona la care, din pacate, Guvernul Romaniei este repetent, eu stiu ca sunt institutii publica in Romania care evalueaza permanent acesti indicatori. Sigur ca in aceasta privinta stam extrem de prost. Ceea ce s-a intamplat cu invatamantul din Romania as spune ca a fost un fenomen de tip colaps, gaura neagra. S-a prabusit in el insusi dupa 1990, neavand niciun fel de sprijin nici din partea politicului si nici din partea socialului. Familia este, de asemenea, o componenta extrem de importanta in procesul de educatie.

Acest colaps a condus la situatii in care conform indicatorilor Lisabona, constatam ca rata de analfabetism stiintific (asa cum este el definit, nu ma refer strict la cei care nu stiu sa scrie sau sa citeasca) este extrem de mare in randul copiilor de gimnaziu care nu mai sunt capabili sa interpreteze texte mai lungi decat cele gen pret sau reclama. Este o constatare extrem de grava. Este putin probabil ca astfel de oameni, fara o investitie serioasa in zona formarii profesionale, sa se poata integra social.

Ce putem face noi, ca parteneri sociali, si chiar facem? Construim acum o structura la nivelul median al sistemului de invatamant pentru care speram sa colaboram cu patronatele din Romania dar si cu institutiile publice. E vorba de comitetele sectoriale care ar trebui sa gestioneze practic procesul formarii la nivelul fiecarei branse.

Credem ca prin aceasta realizam din nou conexiunea intre economia reala, sistemul de invatamant si educatie. Este o conexiune extrem de importanta in filosofia participarii resursei umane la activitatea economica. In masura in care Guvernul Romaniei va intelege si va sustine aceste structuri, credem ca in viitorii ani invatamantul profesional va arata sensibil mai bine. In felul acesta vom putea recupera, in parte, acea prabusire care s-a produs in anii 90.

Nu trebuie sa lasam la o parte insa reforma educatiei in sensul ei propriu. Aici as recomanda ministrilor educatiei sa se uite putin in directia de unde plecam, de fapt, in zona educatiei. Pentru ca este greu de crezut ca un profesor de fizica mai poate explica unui copil in clasa a VI-a ce este acel solid pe plan inclinat sau un profesor de istorie mai poate vorbi despre Istoria Romaniei, daca la finalul clasei a IV-a acel copil caruia i se adreseaza este, conform standardelor internationale, analfabet si nu intelege decat un text de tip pret sau reclama.

Aici ne aflam, dar putem sa construim, putem recupera, putem aduce lucrurile la punctul unde trebuie sa fie. Stim ca, din punctul de vedere al evaluarii posibilitatilor de productie la nivel european, Romania ar trebui sa aiba un PIB la aceasta ora aproape dublu fata de cel pe care il avem. Printr-o utilizare mai inteleapta a resurselor pe care le detinem si o investitie reala in zona resurselor umane putem atinge acel barem al posibilitatilor de productie. Doar in acel moment vom putea spune ca utilizam corect, eficient si intelept resursele pe care le avem.

Noi, ca parteneri sociali, vom fi onesti in relatia noastra cu patronii si cu Guvernul. O sa facem lucruri serioase in zona invatamantului profesional deoarece il consideram un element foarte important. Sper sincer ca, printr-o activitate mai aplicata a nostra, a tuturor, vom putea aduce resursele umane din Romania, nu intr-o perioada foarte lunga de timp, la un nivel de competenta si competitivitate de tip european.