Discursul D-lui Mircea Geoana
Presedintele Senatului Romaniei
11 martie 2009, Aula Magna a Academiei Romane
Domnule Presedinte al Academiei Romane, Domnilor Academicieni, Altetele Voastre, Doamnelor si Domnilor, dragi prieteni,
Participam astazi cu multa placere la continuarea unui proiect pe care IPID l-a initiat cu ani in urma. Vreau sa adresez multumirile noastre D-lui Calin Georgescu si tuturor celor care au contribuit si la volumul intai si la volumul al doilea al acestui studiu fundamental care sintetizeaza ceea ce cu toti, stim. Adesea intuim, criticam, bombanim sau uneori, cum face Dl Puric, esentializam o stare de spirit, aceea ca traim intr-o tara cu un imens potential si fugim spre viitor cu frustrarea faptului ca nu ne putem implini acest potential. Este o frustrare a elitelor romanesti de la inceputul statului modern, este o frustrare amplificata de ultimii 20 de ani de tranzitie si care va fi si mai mult amplificata de aceasta criza economica, financiara care, iata, se anunta a fi prelungita. Pentru ca, pana la urma, sansa Romaniei sunt oamenii. Acesta este si suportul axiologic al mintilor stralucite care au contribuit la aceste doua rapoarte. Aceasta reprezinta si in opinia mea cheia pentru aceasta tara care de prea mult timp isi iroseste sau isi aloca prost resursele si prioritatile.
Nu fac parte dintre aceia care cred in defetismul sau in mitul neimplinirii romanesti. Fac parte dintre aceia care sunt optimisti irationali, care cred in destinul national si care cred ca, odata si odata, va trebui sa gasim in interiorul societatii nostre, asa cum zicea si Cristian Pirvulescu intr-un capitol, "compromisul democratic intr-o Romanie scindata social si politic". As spune mai mult decat atat, intr-o Romanie care nu reuseste sa isi gaseasca deocamdata o candenta a ambitiei nostre nationale, trebuie sa fim o natiune de oameni mai ambitiosi. Constat cu preocupare ca atunci cand vin vremuri mai grele apar si cassandrele - cei care spun ca Romania este condamnata la subdezvoltare si la lipsa de progres.
Cred ca acest raport reprezinta un semnal de alarma si un indemn in acelasi timp. Un semnal de alarma care spune la modul cel mai clar ca, in conditiile actuale si in situatia in care vom continua sa nu investim in capitalul uman, principala resursa a oricarei natiuni, sansele nostre de progres sunt limitate. Se vorbeste intr-un alt capitol al acestei importante lucrari si de evolutiile demografice, despre impactul acestora asupra structurilor sociale. Dl. Prof.Ghetau ne reaminteste ca suntem intr-un moment de declin demografic, intr-un moment de risipire a ceea ce reprezinta principalul atu al natiunii nostre si anume capitalul uman.
Deaceea cred ca trebuie sa spunem ca ne aflam intr-un moment cu adevarat complicat pentru tara, in care nu numai criza economica si financiara ne loveste intr-un mod brutal dar in care si liniile de demarcatie din Europa pe care le credeam stabilizate dupa aderarea nostra la Uniunea Europeana si la NATO nu mai sunt atat de precise. Cred ca acest efort de readunare a energiei pozitive a elitelor romanesti reprezinta un mesaj esential pentru ca Romania sa iasa intarita si nu zdrentuita din aceasta perioada dificila.
Constatam cu ingrijorare nu numai scaderea productiei industriale si a exporturilor, nu doar scaderea creditului acordat companiilor si activitatilor economice, nu doar pierderea locurilor de munca in loc de creare de locuri de munca, nu doar scaderea nivelului de trai. Si aici reprezentantii sindicatelor au de multe ori dreptate, tragand un semnal de alarma preventiv asupra riscului ca si aceasta criza sa nu fie cumva traversata tot pe spatele celor vulnerabili, al tinerilor, al angajatilor, al pensionarilor, al fermierilor si al celor care nu au instrumente de aparare sau de autoaparare.
Dar ceea ce risca sa fie cel mai grav fenomen al perioadei pe care o traversam este riscul de pierdere a sperantei ca Romania se poate tranforma, ca Romania poate sa devina intr-un interval relativ scurt de timp o natiune prospera, solidara si competitiva. Cred ca in aceasta perioada aceasta este provocarea principala si provocarea la adresa elitelor, a clasei politice, a clasei economice romanesti si a celor care traiesc sau muncesc in strainatate. Sa nu pierdem speranta si increderea ca Romania poate traversa solidar aceasta perioada dificila.
De aceea, indiferent de criza si poate in pofida crizei, obiectivele nostre trebuie sa fie in continuare cele legate de cresterea nivelului de trai al populatiei. Este inacceptabil sa constati ca in Romania, in conditiile in care, de exemplu, consumul de electricitate sau de gaze naturale a scazut in economie, nu reusim ca factura de curent electric sau de energie platita de catre cetateni sa fie redusa in mod substantial intr-o perioada in care putem sa facem acest lucru.
Dl. Academician Cristian Hera, pe care l-am intalnit acum o luna la o dezbatere interesanta despre viitorul cercetarii agricole romanesti, ne spunea ca avem o Romanie in care jumatate din populatie practic traieste in mediul rural sau cvasi-rural. Un numar mare de orase mici din Romania reprezinta de fapt comune mai rasarite in care conditiile de trai, accesul la civilizatie, accesul la servicii publice reprezinta practic un univers rural. Deci, in clipa in care o jumatate de Romanie traieste practic intr-o zona rupta de accesul la civilizatie si la servicii publice de calitate, estimarea nostra este ca numai in mediul rural trebuie sa cream un milion si jumatate de locuri de munca in urmatorii ani. Nu criza trebuie sa ne impiedice sa diversificam activitatea in mediul rural, nu criza trebuie sa ne impiedice sa investim in destinul oraselor mici si mijlocii pentru ca astfel am putea sa eliberam enorm de multe resurse si destine. Asa cum spune si studiul, oamenii sunt sansa Romaniei iar aproape jumatate din populatie practic nu are acces la educatie corecta, sa servicii de sanatate corecte, la locuri de munca decente si, bineinteles, la speranta si incredere intr-un un viitor mai bun.
Sunt discutii in acesta perioada despre planurile anticriza. Eu as spune ca pentru Romania anului 2009 principalul obiectiv este pastrarea evolutiei economice la o rata pozitiva de crestere. Este un element si psihologic, pentru ca pe cifrele pe care le avem astazi si pe cifrele pe care le primim din partea evaluatorilor internationali obiectivul de 2.5% de crestere economica estimat in urma cu cateva luni de zile risca sa nu fie unul pe care sa-l putem indeplini. De aceea incercarea de a pastra economia romaneasca la un ritm de crestere pozitiv si de a nu intra practic in recesiune in acest an este principalul obiectiv al planului anticriza. El trebuie sa reprezinte si una din preconditiile esentiale ale discutiilor care incep astazi cu institutiile internationale.
Orice masura care sugruma cresterea economica in acest an, orice masura care impiedica alocarea de resurse catre investitii productive, orice masura care incearca sa inlature masurile de protectie sociala mai ales in zona protectiei sociale active, de formare profesionala, considerata de Dl. Academician Malita drept "dubla elice a invatarii si muncii", trebuie combatuta. Daca in perioada de criza noi blocam elicea educatiei, a formarii profesionale si a crearii de locuri de munca si reconversie profesionala, aceasta inseamna ca noi condamnam Romania la naufragiu din punct de vedere economic si social.
A doua preconditie obligatorie in orice relatie cu orice partener extern pe subiectul sprijinului financiar pentru Romania trebuie sa plece si de la ideea ca trebuiesc pastrate suficiente resurse pentru investitii, pentru stimularea cererii pe piata si pentru pastrarea elementelor de protectie sociala, mai ales a celor active.
In al treilea rand, a sosit clipa unei discutii extrem de importante in legatura cu ceea ce a fost pentru multa vreme obsesia celor care au gandit natura tranzitiei de la comunism la democratie si de la economie controlata de stat la economie de piata - aceea ca trebuie sacrificat orice pe altarul stabilitatii macroeconomice.
Suntem intr-o perioada in care teoria economica clasica nu mai functioneaza. America lui Obama si economistii lui Bill Clinton care au asigurat o crestere extraordinar de importanta in anii 90 au pariat in mod decisiv pe stimularea cererii si pe un amplu program de investitii publice menite sa stimuleze economia americana si sa genereze, cu orice risc de natura macroeconomica, salvarea si relansarea economiei globale.
De aceea va spun cu titlu personal - si nu vreau sa considerati aceasta ca o pozitie publica a liderului politic Mircea Geoana, ci a celui care este astazi sub cupola Academiei Romane un cetatean - ca eu cred ca va fi extrem de greu sa sustinem, in conditii de crestere economica mai mica decat cei 2,5% pe care i-am prognozat, un deficit bugetar de doar 2%. Pentru ca, in clipa in care economia va creste mult mai putin sau deloc in acest an, a avea un deficit mai mare de 2% va insemna condamnarea economiei la recesiune dura. De aceea in discutiile cu oricine, cu Comisia Europeana, care a acceptat flexibilizarea criteriilor de stabilitate si convergenta de la Maastricht pentru toate statele UE, va trebui sa ne gandim extrem de serios daca nu va trebui sa mergem cu un deficit ceva mai important, dar care, evident, sa fie urmarit scrupulos. Este o situatie exceptionala, iar la vremuri exceptionale avem nevoie de masuri exceptionale.
In al patrulea rand, suntem o tara in care dezvoltarea "nu tine atat de mult de alocarea resurselor existente cat mai degraba de mobilizarea resurselor ascunse sau prost utilizate", asa cum spunea si cunoscutul economist Alfred Hitchman. Si cred ca aici este un filon important in care putem gasi un raspuns la criza pe care o parcurgem. Sunt prea multi bani publici care se risipesc in conditii de lipsa de transparenta, prea multe contracte acordate pe criterii politice, din pacate, de toate formatiunile politice. Sunt prea multe redevente pentru avutia naturala, pentru bogatia minerala romaneasca care sunt inca la preturile anilor 90. Astazi Bulgaria are 3% din PIB din redevente percepute pe baza concesionarilor avutiei naturale, a subsolului in principal, pe care le acorda operatorilor privati. In Romania acestea sunt de sub 1%.
Ceea ce cred ca va trebui sa fie o discutie si cu cei de la FMI si cu cei de la UE dar mai ales cu mediul de afaceri romanesc o reprezinta schimbarea radicala a modului in care concepem fiscalitatea. Intr-o tara care are peste 400 de taxe si impozite este evident ca ajungem la "obezitatea" administratiei publice. Cred ca la dezbaterea despre Codul Fiscal va trebui sa venim cu maxim 50 de taxe si impozite, ceea ce va duce automat la o eficientizare a modului in care statul colecteaza taxe si a modului in care mediul de afaceri este tratat de catre stat. Am incercat sa aducem si la noi experienta din Statele Unite si o sa incercam sa incurajam aceasta guvernare bicefala sa adopte ceea ce americanii au ca legislatie: Single Control Act/Actul Unic de Control in care intr-o firma controlul statului vine o data pe an, un control de fond anuntat, iar in clipa in care intervine ceva deosebit si nu se justifica interventia, acea agentie guvernamentala, cel care face controlul este obligat sa suporte costurile interventiei. Si daca tot vorbim despre intreprinderi mici si mijlocii trebuie sa nu uitam ca acestea sunt cele mai firave si mai afectate de acest subiect.
Iar din punctul de vedere a ceace reprezinta cheia succesului, dar si vulnerabilitatea noastra, am senzatia ca ne indepartam tot mai multca de criteriile Agendei Lisabona. Intr-un fel si Europa este mai putin entuziasta decat acum cativa ani de zile pe acest subiect. Dar Romania nu isi poate permite luxul de a iesi dintr-o logica de competitivitate si convergenta reala cu media Uniunii Europene. In acest moment cred ca ne indepartamde acest obiectiv, iar alocarea de resurse atat de meschine pentru cercetare si inovare este un semnal de alarma. Sper ca macar la rectificarea bugetara sa gasim resurse suplimentare.
Nu pot sa nu vad cu ingrijorare ca sectorul privat romanesc contribuie cu 0,24% din PIB la cercetare-dezvoltare-inovare. Este clar ca nu exista stimulente fiscale sau apetit al firmelor din Romania catre acest domeniu fundamental. Si ca sa va mai dau o veste "buna": Romania este singura tara din UE care nu s-a achitat de obligatia ca Guvernul sa vina in fiecare an in fata Parlamentului si sa prezinte progresul pe Agenda Lisabona. Sper ca macar acest guvern sa poata veni in fata Parlamentului cat de curand pentru a prezenta unde stam. Pentru ca vad ca stam tot mai prost si in domeniul educatiei, si in zona cercetarii, si in zona productivitatii, si in cea a competitivitatii. Poate ca si Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila - pe care Dl. Georgescu a "mosit-o" anul trecut - ar trebui sa reprezinte un subiect de discutie si de dialog.
Vom avea zilele urmatoare un test al emanciparii elitei politice romanesti. Pentru ca am senzatia ca revad filmul de acum 10 ani, intr-o perioada de criza similara. Daca mai tineti minte anii 98-99, a existat un moment in care, la nivelul elitei politice de atunci, intr-o relatie cu FMI s-a ales optiunea de tip macroeconomic pe care Fondul Monetar o propunea in absenta unui plan intern de redresare a situatiei de atunci. De aceea reiau ceea ce am spus si cu alta ocazie - si sper sa fiu la asentimentul celor prezenti aici - ca inainte de a se intra intr-o discutie de fond cu FMI (si vreau sa va reamintesc faptul ca Guvernul nu are in acest moment un mandat politic pentru a incheia un astfel de raport) este obligatoriu sa venim cu raspunsul nostru la problema crizei. Daca va fi nevoie, ca o consecinta a unui plan romanesc, sa avem un eventual acord cu Fondul, atunci il vom face in conditiile si termenii care sa raspunda preocuparilor noastre de a nu sufoca economia, de a nu sufoca socialul, de a nu sacrifica investitiile. Pentru ca altfel riscam sa mergem pe un tratament pe care acum cativa zeci de ani l-am mai inghitit. Este un fel de chimioterapie care nu face bine decat pe termen scurt.
De aceea cred ca acest tip de dezbatere, Dle Presedinte al Academiei, Dle Presedinte al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice, Dle Georgescu, reprezinta o ocazie nu doar de a vorbi de subiecte ale momentului. Un alt risc al acestei perioade dificile este sa fim cu totii ingramaditi doar pe termenul scurt, cand de fapt provocarea este de a privi termenul mediu si lung. Pentru ca liderii politici ai Romaniei in aceasta perioada nu trebuie sa spuna doar ca trebuie sa strangem cureaua ci trebuie sa aiba curajul, pasiunea si compasiunea de a spune romanilor ca e o perioada mai grea, va deveni poate si mai grea, dar daca vom lua impreuna aceste masuri se va vedea intr-un timp rezonabil faptul ca putem sa ne redresam economic si putem sa relansam marsul catre prosperitate, decenta si civilizatie.
De aceea eu cred ca in aceasta dezbatere nu este doar obligatia politicienilor sa intervina. Cred ca interventia mediului academic, civic, de afaceri, sindical si profesional trebuie sa reprezinte, de asemenea, o voce extrem de auzita. Si stau sa ma intreb daca la o discutie despre bugetul de stat a existat o consultare fireasca cu partenerii sociali, daca nu cumva este momentul sa existe o consultare pe acest subiect.
Eu vreau sa ii felicit pe cei care au contribuit la acest raport. Cred ca ar fi bine sa recitim si primul raport IPID care are elemente fundamentale ce se ragasesc intr-o logica de continuitate si in al doilea. Doresc sa va spun ca, intotdeauna cand va exista acest tip de invitatie, vom raspunde cu multa deschidere. Asa cum spunea Dl Presedinte Haiduc, cupola Academiei ofera cadrul in care nu politicul trebuie sa primeze ci bunul simt si interesul national.
Va multumesc si felicitari tuturor celor care au contribuit la aceasta importanta lucrare prezentata azi la Academia Romana.
