Fost presedinte PIN

11 martie 2008, Aula Academiei Romane

Pentru ca este complicat pentru mine sa stabilesc ordinea cu precadere aici, in Aula Academiei, imi permit sa va salut pe toti cu deferenta. Multumesc gazdelor pentru aceasta oportunitate si ii felicit pe autori pentru o aceasta lucrare.

Citeam zilele trecute un articol al lui Umberto Eco, in care marele scriitor ne lua apararea, un eveniment remarcabil si remarcat de foarta multa lume. Nu m-am gandit doar la neputinta nostra de a ne apara conationalii, m-am gandit si la altceva ce are legatura cu ceea ce se spune legat de reprofesionalizarea Romaniei. M-am gandit la prietenul lui Umberto Eco, marele roman Ioan Petru Culianu, asasinat la Chicago in 1991 tocmai pentru dorinta lui de a promova profesionalizarea. Lamuritor este pentru noi faptul ca statul roman n-a facut nici un efort sa afle cine sunt cei care au atentat la viata celui care ar fi putut sa fie astazi, probabil, cel mai mare roman in viata si cel mai capabil sa dea un sens efortului pe care noi il facem azi.

Autorii m-au rugat sa vorbesc despre reprofesionalizarea politicii, capitol care, de altfel, nu este inclus in acest volum. Este usor ironica aceasta provocare deoarece ea a fost adresata unui om care a incercat de doua ori, in doua sisteme diferite, sa profesionalizeze sistemele politice partinice si a esuat. Probabil ca aceasta experienta soldata cu esec a contat in cazul meu.

Insa, in mod sigur, aceasta m-a facut mai intelept si acum sunt un mai bun cunoscator al cauzelor reale pentru care Romania s-a impotmolit. In 1989 am avut o sansa de care ne-am batut joc. Sigur, clasa politica este cea vinovata. Sub aceasta cupola vreau sa evoc o vorba in care eu cred: responsabili pentru soarta unei natiuni nu sunt cetatenii, ci inteleptii acelei natiuni. Inteleptii nostrii nu s-au prea facut auziti dupa 1989. Au preferat de multe ori o activitate individuala, au preferat de multe ori sa evite angajarea sociala, au preferat de multe ori sinecurismul deplorabil in care se scalda astazi mare parte din intelectualitatea romaneasca.

Clasa politica ce a facut? In loc sa pregateasca Romania pentru democratie, lucru la care politicienii ar trebui sa se priceapa, sa stimuleze o acumulare primitiva de capital care sa ne aseze treptat in zona economiilor capitaliste consolidate din punct de vedere financiar, nimic din toatea acestea nu s-a intamplat. Deprofesionalizarea politicului s-a produs in acest timp tocmai din cauza efortului pentru ascunderea adevarului, din cauza eforturilor de salvare personala a unor mediocri. Suntem intr-o plina dictatura a mediocritatii pe care o suportam si din care nu cad cum vom putea iesi.

Am avut tot entuziasmul din lume, am invatat foarte mult in urma unor actiuni care au generat alte actiuni la randul lor, insa diagnoza mea este clara: astazi nu mai avem, din pacate, de ce sa ne entuziasmam.

Putem face insa ceva, putem sa facem eforturi pentru flotabilitate, dar asta doar daca ne mobilizam foarte tare. Am pierdut multe dintre ocaziile care ni s-au oferit dupa 1989, repet, din cauza uneltei numite "politician", dar si cu largul concurs al intelectualilor acestei tari care si-au abandonat misiunea pentru care au fost mandatati de scoala romaneasca.

Reforma politica, profesionalizarea politicului par astazi imposibile. Putem sa facem, insa, niste pasi. Avem nevoie de lideri care sa nu deteste competenta, sa nu deteste profesionistii si care sa inteleaga valoarea profesionalismului autentic. Probabil ca de sub cupola Academiei ar trebui sa plece marile idei si marile proiecte, iar varfurile viitoarelor elite ale Romaniei sa provina tot de aici.

Va multumesc foarte mult si felicit inca o data realizatorii acestui studiu. Numai bine.